„Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.
El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi din recunoştinţă,
El este căminul şi masa voastră,
Fiindcă la el veniţi, asemeni flămânzilor, căutându‑l pentru oaza de linişte.
Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre „nu”‑ul sinelui vostru, nici nu‑i refuzaţi acel „da” aşteptat,
Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a‑i asculta inima.
Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se nasc în tăcere şi se împart într‑o bucurie mută.
Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru,
Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa‑i, precum pentru un alpinist muntele apare cel mai desluşit de văzut din depărtarea câmpiei
Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.
Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister, numai e dragoste, ci‑i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce‑i de prisos.
Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie,
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască şi fluxul
Şi la ce‑i bun prietenul dacă îl căutaţi doar pentru pierdere de vreme?
Căutaţi‑l totdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,
Fiindcă‑i rostul lui să vă umple nevoile dar nu şi vidul din voi
Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite.
Pentru că în roua măruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi prospeţimea.”
